Cred ca am doar un moment "down". Sper sa fie doar atat. Simt azi ca nu voi scapa niciodata de depresie. Azi mi-a fost foarte rau. Imi vine din nou sa plang din senin. Aceeasi vesnica problema, cu un nou stimulent care a aparut zilele acestea si m-a lovit din nou in patternurile mele care se incapataneaza sa ramana in mintea si in viata mea.
Si as vrea sa ma duc acum din senin si sa il iau in brate. Pe el, pe factorul meu perturbator. Sa il vad macar o ora, atat.
Ma uit in jur si vad numai factori perturbatori. Din care unul afecteaza mai mult decat celalalt. Si toti parca in acelasi fel, mai puternic sau mai slab.
Sunt oameni care, cu cat se simt mai rau, cu atat zambesc mai mult. E doar un mecanism de aparare uneori. Si zambesc atat de convingator incat nu ai cum sa ii intrebi serios ce se intampla cu ei. Pentru ca nu te vor lasa sa intri in drama lor, in suferinta lor. Pentru ca neaga si fata de ei insusi ca ceva ii doare. Desi stiu si sunt siguri ca ceva nu merge ok, dar ei nu vor recunoaste in acel moment in care zambesc mult. Poate pentru ca efectiv e un moment in care simt ca pot zambi si pot face haz de viata lor. Sau poate pentru ca le e teama sa vorbeasca de suferinta lor, teama chiar cand nu e cazul. E un instinct de conservare, al animalului de laborator ranit cu un stimul si care nu mai vrea sa fie ranit, dar repeta comportamentul preventiv, chiar si in absenta stimulului. Ori, sau poate si in plus, societatea ne invata ca nu e ok sa ne aratam slabiciunea. Suntem exclusi daca aratam ceea ce e uman in noi.
Cred ca depresia m-a invatat ce e umanitatea.
va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu