luni, 27 octombrie 2014

Homo depresivus

Îmi doresc ca această postare să vină ca o etapă a devenirii mele. Acesta e un moment destul de important pentru mine și cred (în sfârșit) că sunt destul de curajoasă ca să scriu. Nu știu exact cui scriu, dar știu că vreau să fie scris. Bineînțeles îmi asum riscul de a fi banalizat și tabloidizat-gen mesajul meu, dar nu îmi pasă. Altă modalitate nu am de ales. Poate că mă cred prea importantă, dar tot nu-mi pasă - cred că am dreptul.

Pentru toți și toate - sufăr de depresie. Moderată spre majoră, am trecut prin căderi psihice, iar ultima aproape m-a pus la pământ. Am încercat tratamente din 2009 cu diverși, dar abia anul acesta am ajuns la oamenii care mă ajută să mă vindec. Fac psihoterapie și iau tratament (din cauza tratamentului vă rog să nu îmi mai oferiți alcool pentru că nu pot consuma).

A fost greu? - vă întrebați poate (sau nu). Nu știu, a venit ca o sclipire. Mi-am zis „azi am să scriu” și nu îmi pasă ce iese din asta. Nu mai sunt într-un sătuc în care oamenii să nu știe ce-i aia și să mă creadă nebună sau să nu mă ia în seamă - nu, aș spune, sunt într-un ditamai orașul în care atitudinile nu sunt altele. Scriu aici pentru că oamenii nu știu ce-i aia depresie, pentru că mass-media nu se sinchisește să fie profesionistă și să ofere detalii coerente, pentru că familiei mele îi e frică să accepte, pentru că penultimul psihiatru la care am fost (ȘI CARE A FOST CAUZA ULTIMEI CĂDERI PSIHICE) m-a sfătuit să nu spun nimănui pentru că nu mă vor înțelege și voi avea stigmatul de bolnavă psihic - ceea ce înseamnă automat că am să-i atac sau ceva, că sunt nebună cu care nu au ce discuta, că oricum nu mă ridic la nivelul lor de Homo Sapiens. Aflați că nu aveți ce căuta în preajma mea dacă îmi dau seama că așa gândiți. Am dreptul să nu vă vreau în preajma mea, până când și eu voi deveni mai tolerantă (?) la respingerea altora (atentie! nu neștiința, ci respingerea; una e să nu știi, alta să nu vrei să afli).

Vreau prin acest mesaj să fiu alături de oamenii care suferă și ei cum am suferit și încă se mai întâmplă să mai cad în capcană. Vreau și eu, neica Nimeni în drum, să mă alătur tuturor din lume care nu vor să mai ascundă sub preș problema care ne afectează deopotrivă pe toți, nu numai pe noi cei bolnavi. Vreau ca, prin mine, măcar o persoană, în curând, să nu mai gândească în termeni de „psiho-pupu”, „spitalul de nebuni” sau alte bazaconii. Vreau prin mesajul asta să mă recompensez pentru toată lupta interioară și să merg mai departe.

Nu vreau mila nimănui, nu vreau ca nimeni să nu-și schimbe voit atitudinea față de mine pentru că sunt bolnavă - va veni din respingere și stigmat. Încă nu am căpătat toleranță la așa ceva. Te rog pe tine, cel care te încadrezi în această categorie, ca mai bine să mă ocolești. Nu îți voi purta resentimente dacă te retragi subtil.

Gata, atât.