duminică, 11 august 2013

Da, iar am starea aia.

Îmi e imposibil să nu mă gândesc la tine și să nu încerc să dau viață unei urme de sentiment restant de bucurie anticipată că va fi urmat cândva să mergem la mare amândoi. Să fim împreună.
Mi-ar fi plăcut mult să mergem în Vamă și să ne ardem tălpile pe nisip. Și să ne placă.
Și ne găsim locul preferat ca fiind mașina ta. Da.
Hai, vino și tu cu mine la mare, să stăm amândoi între valuri. Să stăm pe plajă.
Mi-ar fi plăcut să-mi trec mâinile prin părul tău și să simt nisipul. Să mă săruți și să simt gust de mare.
Azi mi-e dor de tine și mă enervează asta. Pentru că e vară. Pentru că sunt acele zile.
Pe mine mă mângâie briza. Pe tine?
Parcă îmi doresc să nu fi venit totuși la mare. Marea trebuia să fie pentru amândoi.

Hai că poate în ritmul ăsta îmi trece. Starea? Nu, nici gând. Aici nu e vorba nici pe departe despre tine. La ce te gândeai?

joi, 8 august 2013

8 august 2013

Parfumul tău mă lăsa să cred că ești prin zonă.

Astăzi îmi ieșeau în cale multe care să îmi amintească de tine. Mă întreb de ce tocmai azi am început iar să le observ.

Totuși era deodorant de femeie.

Nu, am doar o urmă de nostalgie pentru o experiență pe care o doream la fel de intensă precum o simțeam înainte să se consume prematur. Sau poate... diferență de percepție.

Nu sunt dezamăgită. Și nici nu mai sunt ca atunci. Acum, la puțin peste un an, nu.

Îmi place să cred despre mine că experiențele mă șlefuiesc. Oricât de arogantă aș părea.

miercuri, 7 august 2013

7 august 2013

Despre sinceritate

Unde ar trebui să ne oprim în a fi sinceri?
Personal, de la o vreme simt un nod în gât de fiecare dată când nu am spus adevărul și mă macină sentimentul ăsta?
Și asta e relativ, pentru că apoi mă gândesc cât de sinceră am fost eu cu mine când am spus adevărul.


Despre emoții

Cum se folosesc emoțiile în muncă și cum se gestionează ele cel mai bine?
A-ți folosi emoțiile pentru artă denotă pricepere și profesionalism. A scoate emoțiile din celălalt în folosul artei și totodată a nu-l distruge, asta este mai presus decât orice îndeletnicire. Sculptezi sufletul cuiva, umbli cu bisturiul cu cea mai mare finețe, pentru că dacă greșești, efortul de a se repara, uneori, e în zadar. Ai o singură încercare. Și asta te face maestru.
Ce rost să răscolești sufletul său, să scoți la iveală secretele ascunse în unghere, să-i atingi punctele slabe, doar pentru a căuta o fărâmă de adevăr în spatele tuturor mecanismelor sale de apărare? Ce rost, dacă nu îi canalizezi energia spre o cale anume?