Când aveam 16 spre 17 ani, din motive pe care nu le mai știu, am ales calea ong-urilor și am devenit voluntar la Fundația Tineri pentru Tineri. Știu sigur că era un grup fain de oameni, lângă care am rămas o lungă vreme și de la care am învățat destule lucruri și o parte din cum sunt acum se datorează acelei perioade. Mergeam în clasele de liceeni și le spuneam cum e cu educație pentru sănătate (HIV/SIDA, infecții cu transmitere sexuală, contracepție etc.). Ana Dm, așa cum îi spuneam noi, ne era și coleg voluntar, și formator, și în întâlnirile noastre săptămânale, nu o singură dată spunea o maximă după care se ghidează ea în activitatea ei de voluntar la TpT: „M-am întrebat multă vreme de ce nu face cineva ceva. Apoi am înțeles că acel cineva ar trebui să fiu și eu.” Sau cam așa ceva :), dar ideea e asta. Și ne mai spunea așa: dacă dintr-o clasă de 30 de elevi, 29 nu mă ascultă și măcar unul va înțelege de ce e important ceea ce spun și îți va schimba comportamentul, nu am vorbit degeaba. Am reținut asta și a devenit unul dintre principiile pe care eu mă ghidez în activitatea mea. Drept dovadă, am ales să lucrez în ong-uri și m-am ferit cât am putut de corporații și comercial.
Astăzi am avut o conversație cu cineva care se plângea de colegii de muncă și era frustrat din cauza asta, că el vrea să își facă meseria perfect și e înconjurat de idioți. Long story short, că a mers la un examen psihologic și a vorbit despre asta, iar psiholoaga respectivă i-a zis să o ia mai ușor, că nu o să schimbe el lumea. Și că asta e și concluzia lui acum, că avea dreptate psiholoaga, „că nu degeaba e psiholoagă”. De toată viața îl cunosc pe omul acesta și am ajuns la concluzia că spunându-i direct ce cred și confruntându-l, nu o să câștig nicio „bătălie”, ci numai subtil sau cu o decizie de la ceea ce el consideră „organe oficiale” (pentru că nu are încredere în mine, nu mă vede ca pe un om matur) se poate schimba, eu nu am cum să îl schimb. Așa că am tăcut, dar nu voi uita ce a spus și, poate cândva în ceasul al 12-lea, îi voi arăta că lucrurile nu sunt chiar cum spune el. Și nu pentru că o spun eu, ci pentru că mă uit în jur și nu sunt singura care a ajuns la această concluzie. Ci chiar și „oficialii” lui.
Nu e perfect ceea ce fac, aș fi ipocrită să spun că sunt o zână și eu fac numai ce e bine. Pe unele le scap din neștiință, pe altele pur și simplu nu am cum să le evit, sunt și eu tot om și îmi accept greșelile. În stadiul în care am ajuns ca lume, ca societate, ca economie, e câteodată imposibil. Dar contribuția mea și a altora ca mine o să ajute. Nu, nu o să schimb eu lumea în timpul vieții mele, dar, sincer, acea psiholoagă era o mediocră (și ca ea sunt atât de mulți...) care nu merita plătită la finalul ședinței și nu își merita numele și profesia. Cred eu. Cred că psihologii ar trebui să aibă și ei un jurământ al lui Hipocrat, dacă nu vrem să fim toți ipocriți.
Aș vrea să mai încep să scriu despre Trump vs. Hillary. Sau despre Biblie vs. instituția Bisericii & tălmăciri ale spuselor divine. Dar, curios, am ajuns și eu la aceeași concluzie cumva asemănătoare cu a psiholoagei, doar că în felul meu, și îi găsesc totuși o scuză în mediocritatea ei: poate a vrut să se refere la un principiu din Relații Publice (pentru că același om mă întreba ce căcat fac eu cu facultatea pe care am terminat-o, că uite, nu am făcut nimic). Acela al publicurilor și cui te adresezi în campania ta, iar cei pe care ar trebui să te concentrezi uneori (în funcție de „campanie”) sunt publicul latent, cei indecisi. În cazul meu, postarea aceasta este pentru acei oameni deschiși cu (măcar) minim de cunoștinte și care au capacitatea de a accepta o părere și care se lasă conduși de spusele unora ca acea psiholoagă, care se lasă dezamăgiți ușor și care nu au fost crescuți în spiritul „ai greșit? ai eșuat? ai învățat.”. Tu, acela care citești, învață să ai principii și ține cu dinții de ele, nu din încăpățânare, ci din siguranță de sine. Fii tolerant cu ceilalți, dar învață care îți este publicul-țintă ;). Iar snopul de bețe nu se rupe întreg deodată, ci iei fiecare nuia în parte și o rupi. Și lista de „clișee” poate continua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu