luni, 29 iulie 2013

28-29 iulie 2013

In mintea mea alearga gandurile cu o viteza ametitoare incat sunt propriul meu spectator si parca stau undeva pe margine si privesc o cursa mai ceva ca una de Formula 1.
Imi place ce vad.
Si ma sperie.
Ma gasesc intr-o criza pe care in adancul mintii o anticipam, o simt, o accept. Ma bucura. Anticipeaza ceva bun. Foarte bun.

Aici sta frumusetea urmaririi procesului. Insa uneori suntem atat de captivati in a urmari un rezultat.

Imi place sa fiu atenta.
Alearga precum artificii intr-o cutie inchisa ermetic.

Ceva ce abia asteapta sa iasa le suprafata.

Dar nu! Nu! Ceva se intampla, nu stiu ce, si totul se inchide ca o floare al carei simt de baza, unicul, o determina sa se inchida cu prima ocazie cand este perturbata. Sau fals perturbata.
Si nu dureaza mult. Toata goana asta a artificiilor. 
Si de ce oare "cutia" este inchisa ermetic? Pentru ca asa o vad eu. Asa imi place mie sa o numesc. Se deschide? Good question. Cand? Cum? Ar fi bine sa reconsider gandul asta?

Hopa! Inca un element perturnbator.
:)

Incepe sa imi placa.
Nu are prea mult sens, dar e un joc care mie imi place. Un puzzle. Nu trebuie sa il intelegi. Altfel, de ce l-as mai scrie?

Iti place? Mie da. N-ai sa ma ajungi. Fug prea repede.
Dar vreau sa ma ajungi din urma. Sa ma depasesti (?), nu. Nu?

Vreau sa ajung acolo. E atat de sus incat ma vad mult sub nivelul marii. Si cu cat privesc si tintesc, simt ca asta ma duce mai sus. Oare? As putea sa inteleg drumul? Cat voi plati ca sa ajung acolo? Dar oare voi ajunge?

Eu platesc ca sa stau in caleasca, dar tot eu ma car, sunt birjarul si sunt si inhamata. Nu e frumos? 

Oare e adevarat ce vreau eu? Sau posibil?

Cred ca procesul crearii Sinelui este asemenea cel al travaliului nasterii. Dar cele noua luni dinainte?... Ele ce sunt?

Ce semnificatie poate sa aiba a-ti invinge idolul?



Van Gogh a vandut un sigur tablu de-a lungul vietii sale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu