Muzica aceasta comercială e o guilty pleasure pentru mine. Nu îmi spune nimic, dar îmi place să o ascult și să nu mă gândesc la nimic, doar să mă pierd în ritmul la care reacționez visceral. Așa că astăzi, sub influența ultimelor zile, plus altele, am avut în minte Acele tale, Carla's Dreams. Nu pentru că e o minunăție, ci pentru că versurile îmi spun ceva... Nu ca întreg, ci pe părți, bucată cu bucată, pun laolaltă sensuri care în acest moment sunt liniștitoare pentru mine, dulci-melancolice, care se simt ca o îmbrățișare, totuși ca o poveste care s-a desfășurat doar în mintea mea. Sunt versuri care cântă o dragoste pe care doar mi-am imaginat-o. Deși am amprenta sentimentului sfârșitului.
Am văzut un serial cu un tip care suferea de schizofrenie paranoidă, așa am aflat și eu puțin din cum e cu boala asta. Așa de asemănătoare cu el mă simt uneori, deși nu avem aceeași boală... Așa de multe lucruri s-au desfășurat și se desfășoară uneori doar în mintea mea, că îmi e atât de rușine să le scot la iveală... Am încercat să le spun într-un anumit context, dar mi s-a zis că trăiesc doar în vise, aproape că am fost acuzată, certată, ca pe un copil, și acum îmi e teamă să o spun. Dar încerc cât de cât.
Azi m-am gândit la cum gândesc eu, cum cred că alții sunt ok, eu nu sunt ok. La cât nu mă accept așa cum sunt, ca să pot începe schimbări la mine. La cum rațional mă accept (cică), dar e ca și iertarea, nu e din inimă...
Am încercat să îmi explic ultima perioadă. Din nou zic, prietena mea spune că m-a ajuns singurătatea. Și că a venit într-un moment al vieții în care aveam nevoie de speranță, și mi-a dat puțină apă la moară, apoi e normal să reacționez așa.
Sunt supărată. Încerc să îmi justific comportamentul, dar până la urmă, nu am de ce să îl justific. Așa mi s-a spus.
Simt că am greșit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu